News
Medicii, asistenții și personalul auxiliar din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius ...
Zeci de persoane care aruncă diverse lucruri pe jos sunt amendate anual la Timișoara de către polițiștii locali. „Potrivit ...
Proiectul se numește „Reparații prin impermeabilizare cu covor asfaltic a străzilor din Cartier Serena I, Comuna Moșnița Nouă ...
Originea tradiției Tradiția rostogolirii ouălor de Paște este un obicei european, adus în America de coloniști. În Anglia ...
Credincioșii au umplut treptele Catedralei Mitropolitane și aleile din Piața Victoriei, dar și Piața Unirii – unde se află ...
Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele ...
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi ...
Târgul de Paști din centrul Timișoarei, deschis până în 23 aprilie Expoziții permanente la Memorialul Revoluției, program de ...
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim continuă și anul acesta. Lumina a ajuns sâmbătă seara pe Aeroportul ...
Festivalul Suflet de România aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, un cinematograf în ...
Kremlinul a anunțat, printr-o postare pe canalul său de Telegram, că Vladimir Putin a ordonat suspendarea tuturor ...
Deși ninsoarea nu este neobișnuită în Alpi în luna aprilie, cantitățile căzute în ultimele zile — ce au depășit un metru — au ...
Results that may be inaccessible to you are currently showing.
Hide inaccessible results